Primarul Marian Dragomir nu il mai vrea pe Ionel Patrascu in functia de director tehnic al Companiei de Utilitati Publice „Dunarea”. Declaratia edilului vine dupa ce Patrascu a avut o reactie de-a dreptul grobiana atunci cand DEBRAILA.ro l-a intrebat despre cazul unei fetite care a cazut intr-o canalizare fara capac din Centrul Istoric.
Directorul tehnic al CUP „Dunarea”, care are in atributii reteaua de canalizare, ne-a raspuns sec, considerand ca este vorba despre o situatie comuna, desi o copila a ajuns la spital.
„Asa, si? Ce ma zapaciti la cap? Se mai fura capacele… Cautati-l pe directorul economic, sa va dea detalii. Da, eu sunt tehnic, dar el conduce. Sau cautati pe cine se ocupa de relatia cu presa, ca e un purtator de cuvant. Pa!”, ne-a precizat Patrascu.
Primarul: „Astfel de persoane nu au ce cauta in companii publice”
Contactat telefonic, primarul Marian Dragomir a declarat ca exista doar doua solutii in situatia data, respectiv „demisia sau demiterea directorului tehnic”, aratand ca „cel mai grav aspect este lipsa de empatie”.
Totodata, edilul a mentionat faptul ca Ionel Patrascu nu si-a informat superiorii cu privire la incidentul din 6 mai, conducerea Companiei de Utilitati Publice „Dunarea” afland din presa despre cele intamplate.
„A manifestat o grava lipsa de profesionalism, o atitudine sfidatoare la adresa sefilor pe care nu i-a anuntat din neglijenta sau cu intentia de a-i expune. Cel mai grav aspect este lipsa de empatie. Lipsa de umanitate este ceva de neimaginat. A dat un raspuns halucinant si sfidator, cu o atitudine de vataf care nu vrea sa fie deranjat cu probleme de serviciu. Regret sincer situatia generata de aceasta persoana si sunt convins ca va fi eliminat din companie. Nu voi apara niciodata astfel de atitudini, indiferent de la cine vin”, a subliniat primarul.
Dragomir a mai adaugat faptul ca a cerut conducerii CUP „Dunarea”, „chiar daca directorul este in concediu medical dupa o operatie complicata”, demararea unei anchete interne, implementarea unor masuri urgente si verificari pentru a nu mai exista situatii similare.
„Am solicitat Astfel de persoane nu au ce cauta in companii publice. Daca nu isi da demisia, vor fi demarate rapid procedurile legale de indepartare din functie”, a concluzionat sursa citata.
Ionel Patrascu activeaza in cadrul CUP „Dunarea” din anul 2012, anterior, timp de cinci ani, fiind director general al CET, falimentarul operator local de termoficare.
Politistii au deschis dosar penal pentru vatamare corporala din culpa in legatura cu ranirea fetitei care a cazut in canalizarea fara capac si nesemnalizata.