stiri Braila – debraila.ro

„Șeful lor era ca sicilienii prin bodegile din Cireșu. Ce pretenție să ai?” | REACȚIA primarului Dragomir, după ce PNL Brăila a dedicat „M*ie” pentru PSD!”: „Golanii liberali de la Cireșu vor să pună mâna pe Brăila. Canciu de la Turism se pricepe cu promovarea, cred că el i-a învățat să promoveze Brăila”

Primarul Marian Dragomir (PSD) a reacționat dur în urmă scandalului național generat de faptul că tineri din PNL au fost filmați, la o petrecere – la malul mării, scandând „M*ie PSD”, în contextul în care liberali din toată țara s-au întâlnit la Școala Politică a Tineretului Liberal. Edilul a făcut trimitere la „România Educată”, proiectul național inițiat de președintele Klaus Iohannis. 

„În România Educată, în pragul unei crize economice, tinerii liberali au chefuit, la perfecționare politică, cu alcool și înjurând că la ușa cortului. Așa cum le-a spus premierul Ciucă, se specializează și așa arată viitorul PNL”, a precizat Dragomir.

„Oricărui om de bun-simț ar trebui să i se pară prea mult interlopismul adus în politică”

Totodată, pentru că în filmulețul care a făcut înconjurul ziarelor și televiziunilor apare și o dedicație din partea „Brăilei”, mai exact de la tinerii din PNL Brăila, filială condusă de deputatul Alexandru Popa (foto stânga), Marian Dragomir a amintit de petrecerile cu lăutari și dedicații care l-au făcut celebru în toată țara pe șeful liberalilor brăileni.

„Așa îi promovează conducerea PNL Brăila pe tinerii din partid. Cred că i-a învățat secretarul de stat Canciu (n.r. Cătălin Canciu) de la Turism, că el se pricepe la promovarea Brăilei. Dacă șeful Popa era ca sicilienii prin bodegile din Cireșu, ce pretenție să ai? Îl copie. E șeful lor. (…) Are Popa curaj să dea publicității numele golanilor și să-i dea afară din PNL sau îi păstrează pentru bătaie în campania electorală și pentru intimidarea brăilenilor? (…) Cum să se apere oamenii simpli de golanii liberali de la Cireșu, care vor să pună mâna pe Brăila? Pentru asta se pregătesc la școlile politice de la mare. Și, să fie clar, nu este o generalizare, mă refer strict la cei care au venit cu dedicația. Oricărui om de bun-simț ar trebui să i se pară prea mult interlopismul adus în politică”, a comentat primarul.

GOLĂNEALA PNL-ului lui Popa a făcut de râs Brăila în toată țara: Dedicația cu „M*ie” a venit „de la Brăila, se știe!” | Șefii de la București au vorbit de „mitocani” și și-au cerut public scuze | Popa, șeful de la Brăila, nu a scos niciun cuvânt despre filmuleț

Comentarii