Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a vizitat, luni, șantierului drumului expres Braila-Galati, unde stadiul lucrărilor a depășit 80%. Firma lui Dorinel Umbrărescu, cel mai puternic constructor român al momentului, va finaliza lucrările până la sfârșitul anului, mobilizarea fiind exemplară.
Ministrul Grindeanu a vorbit însă și despre blocajul generat de antreprenorul italian WeBuild în ceea ce privește drumul care leagă – peste calea ferată – Centura Brăilei de podul suspendat peste Dunăre și drumul spre Jijila.
Grindeanu acuză WeBuild de șantaj, precizând faptul că italienii cer 230 de milioane de lei de la CNAIR pentru a deschide circulația.
“Ca să fiu cât se poate de clar, în acest moment ne solicită, nu nouă, CNAIR-ului ca să fiu mai exact, 230 de milioane de lei, ca să dea drumul la circulaţie, deşi proiectul este finalizat şi pe malul brăilean şi pe malul tulcean (…) undeva la 90%, deci se poate da drumul la circulaţie. Nu, solicită încă 230 de milioane, altfel vor respecta termenul pe care îl au, octombrie 2024. Asta înseamnă rea voinţă. Nu o să fim de acord, nici la minister, nici la CNAIR, cu acest tip de şantaj, iar măsurile pe care noi le vom lua, nu doar pe această lucrare, o să le vedeţi în săptămânile şi lunile viitoare”, a declarat ministrul Transporturilor.
Totodată, Sorin Grindeanu a subliniat faptul ca statul român nu va ceda “la un asemenea șantaj nejustificat”, arătând ca WeBuild solicită inclusiv banii pentru reasfaltarea podului.
“Eu nu am cum, nici eu nici colegii mei, să cedăm la un asemenea şantaj nejustificat. Sunt oameni care, dacă au câştigat un proiect, trebuie să îl ducă până la capăt, să facă lucrările de bună calitate, astfel încât să putem să recepţionăm. O să vedeţi săptămânile şi lunile viitoare, apropo de această companie, probabil că această declaraţie a mea de astăzi va fi folosită, dar îmi asum. Repet, este un şantaj pe care dânşii au încercat să îl facă tocmai fiind în această perioadă în care credeau că statul român va ceda la aceste presiuni cu care au fost obişnuiţi”, a concluzionat sursa citată.
Relația dintre statul român și antreprenorul italian a fost marcată de numeroase dispute, fie de ordin tehnic, fie financiar, ajungându-se inclusiv în instanță. Reprezentanții statului, atât de la nivelul CNAIR, cât și de la ministerul Transporturilor, i-au acuzat de mai multe ori, în mod public, pe italieni că se folosesc de diverse tertipuri pentru a obține mai mulți bani decât prevede contractul semnat în 2018.