Galați Auto Show (GAS) revine în perioada 11–13 septembrie 2026 cu o nouă ediție care aduce laolaltă mărci consacrate, cele mai noi modele și o prezență care promite să atragă atenția anul acesta, respectivconstructorii asiatici.
Timp de trei zile, pasionații de automobile vor putea descoperi într-un singur loc modele noi, tehnologii actuale și tendințele care schimbă tot mai rapid industria auto.
Așa cum și-a obișnuit deja publicul, Galați Auto Show va reuni și în acest an nume importante ale industriei. BMW, Audi, Volkswagen, Kia, Mazda și alte 23 branduri se numără printre mărcile care vor putea fi descoperite în cadrul salonului, prin modelele aduse de dealerii participanți.
Anul acesta, Asia intră puternic în scenă
Una dintre principalele noutăți ale ediției 2026 este prezența mărcilor asiatice, un segment care câștigă rapid teren pe piața europeană și care vine cu o ofertă tot mai competitivă în materie de tehnologie, design și mobilitate electrică sau hibridă.
Dealerii au pregătit pentru această ediție mai multe surprize, astfel încât publicul va avea ocazia nu doar să vadă cele mai noi apariții, ci și să descopere automobile și tehnologii care încep să schimbe regulile jocului pe piața auto.
GAS rămâne însă mai mult decât o simplă expoziție de mașini. Salonul a fost construit că un loc de întâlnire între public, dealeri și industria auto, într-o atmosferă relaxată, în care vizitatorii pot compara modele din categorii diferite, pot discuta direct cu reprezentanții mărcilor și pot afla ce aduce nou fiecare constructor.
Ediția din 2026 surprinde industria auto într-un moment extrem de interesant: mărcile europene cu tradiție își continuă evoluția, electrificarea schimbă gamele constructorilor, iar noii jucători asiatici vin cu un ritm accelerat de dezvoltare și cu o competiție tot mai puternică.
Salonul Auto GAS2026 devine astfel, pentru un weekend, locul în care tradiția auto europeană se întâlnește cu noul val al industriei.
Evenimentul se desfășoară în perioada 11-13 septembrie 2026, în locația devenită deja tradițională pentru GAS – Faleza Dunării din Galați.
Pe perioada desfășurării evenimentului circulația rutieră pe Faleză Superioară între Parcul Viva și Elice va fi închisă.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat!