stiri Braila – debraila.ro

Rotaru (PSD), despre schimbarea prefectului: „Madalinei Cochino nu avem a-i reprosa lucruri care au dus la derapaje sau chestiuni care n-au functionat. Daca va fi demisa, avem variante”

Senatorul Ion Rotaru, presedintele Organizatiei Judetene PSD, afirma ca social-democratii nu au reprosuri de facut la adresa activitatii prefectului Madalina Cochino, precizand insa faptul ca, in eventualitatea unei decizii de demitere din functie, PSD va avea „o propunere sau mai multe” pentru fotoliul de reprezentant al Guvernului in judet. Cochino a fost numita de Guvernul Ciolos.

„Actualului prefect, din punctul nostru de vedere, nu avem a-i reprosa lucruri care au dus la derapaje sau chestiuni care n-au functionat, dar daca Guvernul va considera de cuviinta, sigur ca vom avea o propunere sau mai multe si in functie de acest lucru, vom gestiona lucrurile asa cum va fi necesar. Avem niste posibile variante, dar nu am facut o discutie concreta, a spus Rotaru.

Parlamentarul a mai mentionat faptul ca, din punctul sau de vedere, „politica unui partid trebuie facuta cu oamenii partidului”, vorbind despre schimbarea legislatiei astfel incat prefectii sa poata avea carnet de partid: „Pentru ca este firesc si normal, din punctul meu de vedere, ca eu, daca sunt castigatorul alegerilor, sa fac politica cu oamenii mei, si nu cu oamenii altora.”

Comentarii