Fost manager al Spitalului Judetean de Urgenta intre august 2010-martie 2014, perioada in care Gheorghe Bunea Stancu se afla la conducerea Consiliului Judetean, Rodica Sin a fost numita, la inceputul lunii aprilie, la conducerea Spitalului Municipal din Sacele, prin decizia primarului Virgil Popa (PSD).
Unitatea spitaliceasca din orasul brasovean urmeaza sa se deschida pe 1 iulie, dupa 6 ani in care nu a mai functionat, aflandu-se printre zecile de spitale pe a caror porti s-au pus lacatele in timpul Guvernului Emil Boc.
Spitalul Sacele va deservi aproximativ 50.000 de persoane.
In martie 2014, Gheorghe Bunea Stancu a anuntat in plenul Consiliului Judetean, in prezenta Rodicai Sin, ca au hotarat, de comun acord, „sa divorteze”, nespecificand insa si motivul rupturii. Dupa plecarea din Braila, Sin a lucrat in cadrul Consiliului Judetean Galati, condus pe atunci de social-democratul Nicolae Bacalbasa.
Foto: MD Press