Vineri si sambata, in zilele de 24 si 25 noiembrie, politisti din cadrul Politiei Municipiului, politiilor orasenesti si cei ai sectiilor de politie rurala arondate, sprijiniti de jandarmi, au actionat atat in municipiu, cat si in localitatile din mediul rural, in zona pietelor si a unitatilor cu profil discoteca, club, cafe-bar, pentru mentinerea unui climat corespunzator de ordine si siguranta publica, prevenirea si combaterea faptelor ilegale, precum si a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Pe timpul activitatilor, au fost verificate 8 societati comerciale, legitimate 286 de persoane si oprite in trafic 200 de autovehicule, finnd testati cu aparatul etilotest 48 de soferi.
De asemenea, oamenii legii au constatat 58 de contraventii, pentru care au fost aplicate sanctiuni in valoare totala de 24.860 de lei.
Dintre amenzile aplicate 39 au fost pentru incalcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, 16 conform Legii 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, si trei la alte acte normative.
Ca masuri complementare, politistii au ridicat un permis de conducere si doua certificate de inmatriculare si au confiscat bunuri in valoare totala de 1.520 de lei, respectiv 55 sticle de bauturi alcoolice si 29 de bauturi racoritoare.