stiri Braila – debraila.ro

PROVOCARE inedita pentru parlamentarii Brailei: elevii ii invita sa faca NAVETA pentru o zi! | Pana UNDE trebuie sa mearga si CAND

Consiliul Judetean al Elevilor a lansat o provocare inedita pentru deputatii si senatorii braileni, invitandu-i la o discutie care va avea loc, in orasul Ianca, pe 13 februarie. Liderii elevilor le cer parlamentarilor sa parcurga distanta de aproximativ 45 km folosind doar mijloace de transport in comun. 

„Zilnic, elevii navetisti din judetul Braila sunt nevoiti sa foloseasca mijloace de transport in comun aflate intr-o stare deplorabila, care, de cele mai multe ori, nu respecta programul de functionare. Din acest motiv, chemam parlamentarii braileni la o consultare cu reprezentantii elevilor, in cadrul careia sa identificam obiective comune, pe care sa le putem atinge prin colaborare. Pentru a avea o perspectiva mai larga asupra situatiei navetei elevilor, provocam parlamentarii braileni ce vor fi prezenti la consultare sa foloseasca mijloace de transport in comun pentru a ajunge la intalnire”, precizeaza unica structura de reprezentare a elevilor din judetul Braila.

Recent, CJE a transmis un comunicat din presa prin intermediul caruia solicitau parlamentarilor braileni respingerea ordonantei 51 din 2019, care a eliminat transportul judetean din sfera serviciilor publice.

Potrivit sursei citate, ordonanta de urgenta „ofera autonomie operatorilor de transport pentru a nu subventiona transportul elevilor si elimina, astfel, orice obligatie contractuala pentru ca acestia sa isi asume masurile necesare pentru a garanta un transport echitabil pentru elevi”.

Un sondaj realizat de Consiliul National al Elevilor arata ca, la nivel national, mai putin de 35% dintre elevii navetisti au parte de decontul integral al navetei.

Va vom informa cati parlamentari au acceptat provocarea Consiliului Judetean al Elevilor!

Comentarii