stiri Braila – debraila.ro

PROPUNEREA sefei APT: Comerciantii din pietele Brailei se pot duce la WC de DOUA ori GRATIS/ZI. Daca se mai duc o data, platesc bilet!

Propunere ireala a Melutei Dragut, directorul Administratiei Pietelor si Targurilor, care, pentru a da o rezolvare la una dintre problemele comerciantilor din pietele brailene – suparati pe faptul ca li se percepe o taxa de 1 leu pentru a avea acces la grupurile sanitare, a venit cu o solutie cel putin hilara. Dragut i-a propus primarului Marian Dragomir, cel care a facut sugestia publica, ca pietarii sa aiba voie gratis la WC de doua ori pe zi.

„Am avut o discutie si pe acest subiect cu doamna director si am inteles ca, inainte ca dansa sa fie in conducerea societatii, cei care foloseau toaleta pietei, inclusiv comerciantii, trebuiau sa achite 1.5 lei de intrare. In mandatul doamnei, aceasta suma a scazut la 1 leu, dar a inceput pentru prima data, dupa foarte multi ani de zile, sa se si incaseze, lucru care a dus la aceasta nemultumire a comerciantilor. Administratia Pietelor a facut investitii si a modernizat toate grupurile sanitare de la piete si trebuie mentinute in continuare la un anumit grad de curatenie, si de catre vizitatorii lor, dar si de catre personalul de la piata, care trebuie periodic sa faca curatenie si sa le intretina. Am avut o discutie cu doamna Dragut care, in cursul lunii martie, va propune ca fiecare comerciant care are contract cu piata sa aiba posibilitatea de a intra in mod gratuit de doua ori pe zi la toaleta. E propunerea lor”, a spus edilul.

Ramane de vazut daca ideea sefei de la Piete va ramane in picioare, Dragomir lasand sa se inteleaga ca este vorba despre „o prima propunere”: „Eu consider ca acei comercianti trebuie sa aiba o facilitate pentru ca ei platesc chirii, redevente si taxe si piata trebuie sa le ofere in schimb ceva.”

In prezent, potrivit unei hotarari a Consiliului Local Municipal, cea care ar urma sa fie modificata, la grupurile sanitare din piete este perceputa o taxa de 1 leu.

Comentarii