stiri Braila – debraila.ro

PROIECTUL Danielei Rădulescu (AUR): „Program after-school în școlile din Brăila pentru elevii până în 11 ani, cu profesori plătiți din bugetul Primăriei”

Daniela Rădulescu (foto), fost consilier local municipal și locul 2 pe lista AUR pentru Consiliul Local Municipal, a prezentat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, unul dintre proiectele pe care le va iniția atunci când va ajunge din nou în legislativul municipal. Este vorba despre un program tip after-school pentru elevii din clasele 0-4.

Rădulescu este printre puținii consilieri locali municipali brăileni care au reușit să realizeze un proiect concret din această postură. Mai exact, în mandatul 2016-2020, a inițiat un proiect de hotărâre care prevede acordarea unui stimulent financiar de 1.000 de lei pentru fiecare nou-născut din municipiu. Proiectul a fost aprobat în CLM.

„Cred că ar fi un program util!”

„Vin în fața dumneavoastră cu un alt proiect: înființarea unui program de tip after-school pentru elevii până în 11 ani. Având în vedere necesitatea părinților de a avea copiii sub supravegherea unor cadre didactice dedicate astfel încât să îi scoată puțin din lumea virtuală a telefonului și jocurilor pe calculator. Consider că nu este un impact bugetar foarte mare pentru Primăria Brăila având în vedere că, la momentul actual, sunt înscriși in clasele 0-4 aproximativ 5.500 de elevi. Un procent de 40% ar avea nevoie de acest program”, a declarat candidatul AUR de pe lista de consilieri locali municipali.

Totodată, Daniela Rădulescu a subliniat faptul că profesorii care vor participa la acest program vor fi plătiți pentru activitate din bugetul Primăriei.

„Elevii pot servi o masă caldă, se pot juca, își pot face temele. Programul va fi implementat în instituțiile de învățământ deja existente, unde, pe perioada iernii, centrala oricum funcționează – consumul utilităților este practic același. Unu, doua cadre didactice plătite din bugetul Primăriei căci pentru munca de la catedră sunt plătite din bugetul Ministerului Educației. Cred că ar fi un program util!”, a concluzionat Rădulescu.

PUBLICITATE ELECTORALA: Articol comandat de Alianta pentru Unirea Romanilor si executat de SC DEBRAILA PRESS SRL; cod mandatar 21240330

Comentarii