Liceul Teoretic ”Nicolae Iorga” este beneficiarul unui proiect Erasmus+, Acţiunea KA2- parteneriate strategice în domeniul şcolar numit „Action!”. Perioada de derulare a acestuia este 2015-2017. In acest proiect, Liceul Teoretic ”Nicolae Iorga” are statut de partener, coordonatorul proiectului fiind partenerul francez, respectiv LPO ,,Marcel Gimoud’’.
Coordonatorul proiectului este prof. Doroftei Elena Simona.
În perioada 3-9 martie 2016 a avut loc mobilitatea echipelor din cadrul proiectului Erasmus+ „Action!” ce reprezentau România, Turcia, Spania şi Polonia în Aubenas, Franţa, la Liceul ,,Marcel Gimond’’. A fost a doua mobilitate a proiectului prima desfăşurându-se în Polonia, la Lodz.
Profesorii şi elevii care au participat la mobilitatea din Franţa sunt: prof. Doroftei Elena Simona, coordonatorul proiectului, prof. Cernica Nistor Laura şi prof. Pastramă Tudoriţa, Cuciuc Andreea cl. a XI-a C, Pandrea Petru cl. a X-a D, Dumitraşcu Cătălina cl.a IX-aC, Frangu Cristian a IX-a C şi Necula Cristiana cl.a X-a A.
Activităţile propuse au fost în conformitate şi în strânsă corelaţie cu tema proiectului: filmul de scurt metraj. S-au realizat workshop-uri, atât pentru elevi, cât şi pentru profesori, şedinţe de lucru, mese rotunde.
Cel mai interesant work shop pare să fi fost, după părerea tuturor, cel din data de 7 martie când, în colaborare cu ,,La Maison de l’Image”, elevii au realizat propriile scurt-metraje, după ce au fost, desigur, instruiţi în prealabil. Copiii au scris scenariile, au filmat scenele şi au editat scurt-metrajele. Un adevărat tur de forţă! Un alt workshop a fost „K Efect” unde elevii au învăţat tehnici de filmare.
Elevii au participat la festivalul de film English Screen unde au vizionat trei filme şi unde l-au întâlnit pe unul dintre directorii acestui festival. Acesta a prezentat ideea festivalului şi a oferit o selecţie de filme pentru proiectul „Action!”: Sufragete, Hector şi Burn, burn, burn.
Experienţa acestei săptămâni a fost una inedită şi plină de valoare în realizarea scurt metrajelor din acest an cu tema „Europe trough their eyes”.