Începând cu data de 1 martie, Ionel Girip va fi noul procuror-șef al Secției de urmărire penală de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. Delegarea a fost aprobată de Secția pentru procurori a CSM.
Magistratul a condus ani buni Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei, mai exact din 2016 și până la mijlocul anului trecut.
Deși este titular de post la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei, Girip a activat și la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, unde a fost delegat în perioada 1 august 2023-1 februarie 2024.
Ionel Girip are o vechime în funcția de procuror de aproximativ 15 ani, iar din 2018 are grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel. Anterior intrării în magistratură, Girip a fost ofiţer de poliţie.