Primarul Marian Dragomir a anuntat, in cadrul unei conferinte de presa, ca municipalitatea intentioneaza sa achizitioneze o salupa cu un numar de 15-25 de locuri, care sa efectueze contra-cost curse regulate pe Dunare, la preturi accesibile oricarui cetatean. Investitia ar urma sa fie suportata din fonduri europene si de la bugetul local.
‘‘In momentul aparitiei unor noi programe cu fonduri europene pe pescuit, Primaria intentioneaza sa cumpere o salupa cu un numar de 15-25 de locuri, care sa fie folosita in weekend pentru diverse curse regulate, de 30-60 de minute, pe Dunare. Salupa va fi folosita de braileni in baza unui bilet, la un pret cat mai promotional, ca sa nu avem costuri foarte mari. Eu cred ca foarte multi braileni isi doresc sa se plimbe pe Dunare. Sunt cei un pic nostalgici, care isi aduc aminte de acele curse regulate intre Braila si Galati, sunt foarte multi tineri care nu s-au plimbat niciodata cu salupa pe Dunare si cred ca Primaria ar trebui sa se implice pe aceasta zona. Pretul biletului trebuie sa reflecte doar costul combustibilului si salariul personalului’‘, a spus Dragomir.
Edilul a mai precizat ca ideea i-a venit dupa ce a vazut cum, la Mangalia, ‘‘lumea statea la rand sa se plimbe jumatate de ora pe mare’‘.