stiri Braila – debraila.ro

Primarul Dragomir: „Si eu simt ca sunt din ce in ce mai multi caini pe strazile Brailei”

Primarul Marian Dragomir a declarat, joi, in cadrul unei conferinte de presa, ca va continua demersurile pentru construirea unui nou padoc, la iesire din Braila spre Galati, admitand ca din supraaglomerarii adaposturilor existente numarul cainilor fara stapan de pe strazile orasului creste semnificativ.

„Si eu simt ca sunt din ce in ce mai multi. Mi se par si mie foarte multi. Ma plimb si eu seara si ii vad. S-au capturat si in aceasta perioada, dar toate asociatiile care ne-au contactat pana acum, cu exceptia celor de la Dog Rescue, au un singur interes: cat platim pentru un caine in adapost. (…) Singura solutie este un nou adapost pentru caini si vreau sa avem o discutie cu toti consilierii locali, indiferent de partidul politic, daca ne asumam acest lucru. Un nou adapost presupune cheltuieli”, a spus primarul.

Dragomir a mai adaugat faptul ca in aceasta perioada lucratorii SUPAGL strang maidanezii din jurul unitatilor de invatamant, tinand cont ca se apropie inceperea noului an scolar.

Comentarii