stiri Braila – debraila.ro

Primarul Dragomir: „Este adevarat ca sunt caini in municipiul Braila. Continuam sterilizarile si vom avea un nou adapost, inchiriat, nu construit”

Primarul Marian Dragomir a afirmat, in plenul Consiliul Local Municipal, ca Primaria face eforturi pentru rezolvarea problemei cainilor fara stapan de pe strazile municipiului, precizand ca vor fi continuate, „intr-un ritm foarte dinamic”, campaniile de sterilizare a patrupedelor.

Totodata, edilul a anuntat ca Municipalitatea ia in calcul inchirierea unei hale care sa fie transformata in padoc, o varianta mult mai avantajoasa din punct de vedere financiar decat constructia unui nou adapost.

„Este adevarat ca sunt caini in municipiu, dar trebuie sa avem in vedere si eforturile pe care le-ati facut dumneavoastra (n.r. consilierii municipali) in mandatul trecut, pe care le faceti si in acest Consiliu, dovada ca veti vota acest proiect de hotarare (n.r. proiect de hotarare privind sterilizarea), dar si pentru implicarea noastra, prin SUPAGL, in castrarea cainilor. In ultimele 6 luni ale anului trecut au fost castrati un numar de peste 600 de caini, incercand astfel sa oprim viitoarele generatii care vor apare in municipiu. Avem in vedere ca in viitor sa continuam intr-un ritm foarte dinamic aceste campanii de sterilizare ale cainilor. Mai avem in vedere inchirierea unui spatiu pentr un nou adapost, investitiile noastre sa fie doar pentru utilarea adapostului. Constructia unui nou adapost ar genera niste costuri care nu se vor regasi peste cativa ani. Locul cainilor nu este pe strada, indiferent cat de mult ii iubim cu totii”, a spus Dragomir.

Comentarii