Primarul Marian Dragomir a declarat, joi, in cadrul unei conferinte de presa, ca initiativa PNL de strangere de semnaturi pentru reducerea taxei de salubritate si eliminarea taxei pe apa de ploaie este „o actiune de imagine falsa”, similara cu cea derulata in 2012 de fostul candidat independent la Consiliului Judetean, Sergiu Diacomatu, trimis in judecata in dosarul privind despagubirile ilegale de la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor.
„Nu am cum sa semnez cat timp am declarat public ca sustin reducerea taxei pentru salubritate si taxei pentru apa de ploaie. Am observat un lucru foarte interesant. Au declarat ca au strans 2.000 de semnaturi. Eu cred ca si o maimuta daca iesea pe strada strangea mai multe semnaturi. Toata lumea ar semna pentru reducerea taxelor, inclusiv eu. Am mai vazut astfel de campanii de strangere de semnaturi la Diacomatu. Sunt foarte curios daca in acele dosare cu semnaturi exista nume si de atunci, pentru ca sa nu credeti ca dosarele depuse de Diacomatu nu mai exista. (…) Spiritul lui Diacomatu traieste si azi in PNL. A ramas spiritul lui. Cand liberalii s-au mutat in sediul de pe Calarasilor, n-au facut o deratizare si spiritul bantuie in continuare printre membrii PNL, de fapt printre cei de la PDL”, a spus Dragomir.
Totodata, edilul sustine ca „PNL a fost acaparat de PDL-isti”, sustinand ca unii dintre vechii liberali „au tatonat vis-a-vis de o deschidere a usilor la PSD”.
„Am vazut in ultima vreme la conferintele de presa de la PNL ca s-a produs o schimbare foarte interesanta: PNL a fost acaparat de PDL-isti, iar PNL-istii adevarati au cam disparut. E adevarat ca unii dintre ei, dintre vechii PNL-isti, au tatonat vis-a-vis de o deschidere a usilor la PSD. Nu pot sa va dau niciun fel de detalii referitoare la finalitatea unor astfel de discutii. In urma acestor lucruri vizibile de schimbare a fortelor si de cucerirea PNL-ului de catre PDL unele grupari de acolo isi schimba optica si isi cauta un alt drum in viata, care nu e reprezentat numai de PSD, ci si de alte partide. E o realitate! Sunt PNL-isti cu functii importante, nu doar din municipiu”, a mai adaugat Marian Dragomir.