„Astfel de personaje nu au ce căuta nici în administrație, nici în politică și cu atât mai puțin la conducerea unui partid sau în Parlamentul României!”. Aceasta este reacția primarului Marian Dragomir referitoare la dosarul penal în care, timp de trei ani, între 2016 și 2019, deputatul Alexandru Popa, președintele PNL, a avut calitatea de inculpat, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe.
Edilul afirmă că „deputatul Popa a bătut un om pentru că a avut curaj să-i spună că acel candidat al lui nu are șanse să iasă”, arătând că „la fel va face și în municipiul Brăila, la fel va face și în județul Brăila”.
„Aici (n.r. în poză), avem o realitate! Deputatul Popa a bătut un om. Așa arată omul bătut! L-a bătut într-o speță electorală. Pentru că a avut curaj să-i spună că acel candidat al lui nu are șanse să iasă. La fel va face și în municipiul Brăila, la fel va face și în județul Brăila pentru că, deși instanța a constatat vinovăția lui, a scăpat. Judecătorul de la acel moment a considerat că nu este pericol social. Eu cred că este un pericol social foarte mare ori de câte ori cineva lovește o altă persoană. Ce fel de legi pot să facă astfel de persoane care bat oameni? Aici nu este vorba de un atac verbal, ci este vorba de un atac cu bâta!„, a declarat Dragomir.
În același timp, primarul a făcut trimitere la „vechii liberali”, persoane care au fost marginalizate sau eliminate din PNL atunci când, la sfârșitul anului 2020, Alexandru Popa, fiul primarului comunei Cireșu, a devenit parlamentar. Ulterior, acesta a preluat și conducerea partidului.
„Vă imaginați la ce nivel al violenței au ajuns cei care conduc astăzi PNL-ul? Unde sunt liberalii vechi? Pentru că liberalii vechi au fost îndepărtați ca să se facă loc unor astfel de personaje în Partidul Național Liberal. Ei nu au ce căuta nici în administrație, nici în politică și cu atât mai puțin în Parlament„, a concluzionat sursa citată.
CONTEXT: PNL-istul Popa, inculpat într-un dosar penal
Deputatul Alexandru Popa (foto), președinte PNL, a avut calitatea de inculpat într-un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei și ajuns, la sfârșitul anului 2019, pe rolul Judecătoriei Făurei. Acesta a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe.
În urmă cu jumătate de an, liderul liberalilor afirmase că „nu a fost niciodată trimis în instanță”, cu referire la faptul că social-democratul Francisk Iulian Chiriac, președintele Consiliului Județean, îl întrebase public „dacă a fost inculpat în vreun dosar penal”.
Dosarul penal, în care cercetările au durat trei ani, a fost deschis în urma unui incident violent petrecut în fața unui local din orașul Făurei și relatat de Ziarul Obiectiv, pe 19 aprilie 2016, într-un articol cu titlul „Fiul primarului din Cireșu, acuzat că a snopit în bătaie un tânăr din Făurei” (foto jos).
Totul ar fi plecat, potrivit sursei citate, de la faptul că bărbatul „bătut cu bâta” până a rămas „inconştient la pământ” spusese, în interiorul localului, că unul dintre candidații pentru Primăria Făurei, membru PNL și unchiul lui Alexandru Popa, „nu are vreo şansă să câştige alegerile locale pentru că lumea îi ştie că au fost implicaţi de-a lungul timpului în diverse conflicte”.
Judecătoria Făurei a stabilit că fapta săvârșită de Popa are un pericol social redus și că, în acest caz, costurile pentru un proces penal nu s-ar justifica. Astfel, instanța a admis propunerea procurorului de renunțare la urmărirea penală.
PUBLICITATE ELECTORALA: Articol comandat de Partidul Social Democrat – Organizatia Judeteana Braila si executat de SC DEBRAILA PRESS SRL; cod mandatar 21240002