Primarul Marian Dragomir i-a ironizat pe liberali, cu trimitere la „achizițiile” de PSD-iști pe care deputatul Alexandru Popa, președintele PNL Brăila, le-a făcut în ultima perioadă. Practic, Popa, care are un discurs public anti-PSD, a adus în tabăra liberalilor mai mulți social-democrați.
Astfel, în cea mai recentă ședința a Consiliului Local Municipal, edilul i-a întrebat pe liberali de ce „hibridează” PNL cu membri PSD dacă „vă deranjează PSD-iștii atât de mult”.
„Am observat un lucru! Dumneavoastră aveți în PNL, în momentul de față, mai mulți PSD-iști decât liberali. Dacă vă deranjează PSD-iștii atât de mult, de ce hibridați PNL-ul cu infuzie de sânge proaspăt din PSD? Prin aceste importuri din PSD, pe care le faceți în PNL, recunoaște cumva PNL-ul că nu are membri de valoare și că orice PSD-ist este bun în PNL?„, a spus Dragomir.
Replica PNL-iștilor din Consiliul Local Municipal a venit din partea lui Petrică Popa, care era consilier municipal și pe vremea primarui Anton Lungu: „O să vă dăm răspunsul scris!”.
Cine sunt PSD-iștii pe care Alexandru Popa, șeful liberalilor brăileni, i-a „achiziționat” politic:
George Paladi (foto 1) – deputat ales pe listele PSD, fost prefect PSD;
Daniela Bordea (foto 3) – fost consilier județean PSD și fostă șefă de cabinet a ex-deputat PSD Cristian Rizea, aflat acum în pușcărie;
Alexandru Micu (foto 5) – fost director ECO, înscăunat pe vremea primarului Aurel Simionescu; candidat la Primăria Brăila, în 2020, din partea Partidului Forța Identității Naționale;
Costică Cojea (foto 2) – ales primar PSD al comunei Chiscani, fost viceprimar al comunei din partea PP-Dan Diaconescu;
Ana Cornelia Măcrineanu (foto 4) – aleasă primar PSD al comunei Viziru;
Nicolae Ganea (foto 7) – ales primar PSD al comunei Galbenu; a devenit membru PSD în 2014 când a plecat din PDL;
Daniel Dimache – ales viceprimar PSD al comunei Victoria;