stiri Braila – debraila.ro

Primarul Brailei: „O sa merg la Zilele Orasului Ianca. Au platit artistii cu 1,5 miliarde”

Primarul Marian Dragomir (PSD) a declarat, vineri, ca va participa la Zilele orasului Ianca, pe 10 si 11 septembrie. Primaria Ianca, condusa de social-democratul Fanel Chirita, a semnat contracte cu artisti de renume precum Stefan Banica, Corina, Randi, Dinu Iancu Salajanu sau Daniela Condurache.

Edilul Brailei nu a facut o comparatie directa intre Zilele Brailei si Zilele orasului Ianca, insa a tinut sa precizeze ca, la Braila, bugetul nu a fost folosit doar pentru artisti, ci si pentru organizarea altor evenimente, in timp ce Primaria Ianca a dat 1,5 miliarde doar pentru cei care vor urca pe scena.

„Cu siguranta voi merge acolo. In bugetul estimativ cred ca vom acoperi suma de 2 miliarde, in conditiile in care din aceasta suma am finantat festivalul de dans popular, parada masinilor de epoca, targul anticarilor si celor doua formatii, dar si alte evenimente. Orasul ianca are o suma foarte generoasa, de 1,5 miliarde, destinata artistilor”, a spus primarul.

Dragomir a mai precizat ca, anul viitor, daca va constata ca la Zilele Brailei trebuie adusi mai multi artisti de prestigiu, municipalitatea va aloca o suma mai mare decat cea din acest an.

Comentarii