stiri Braila – debraila.ro

Prefectul Boboc, VERIFICARI in curtea primarului Dragomir | A trimis Corpul de Control si ameninta cu sanctiuni

Prefectul Catalin Boboc a trimis Corpul de Control al Institutiei Prefectului la „Braicar” si „Administratia Pietelor si Targurilor” (APT), societati comerciale a caror actionar unic este Consiliul Local Municipal. Astfel, „in contextul unor posibile riscuri generate de pandemia de coronavirus”, Boboc a cerut sa fie verificat modul in care Primaria Municipiului a implementat masurile dispuse prin ordin de prefect, in conformitate cu Ordonantele Militare.

Potrivit unui comunicat de presa remis de Prefectura, Corpul de Control, aflat sub coordonarea subprefectului Vasilica Vilcu, a monitorizat, in perioada 6-10 aprilie, mijloacele de transport in comun, respectiv tramvaie si autobuze, fiind constatate „mai multe deficiente privind curatenia, dar si nerespectarea distantei minime reglementate de Ordonatele Militare, gradul de ocupare al locurilor fiind de pana la 75% din capacitate”.

„In ceea ce priveste monitorizarea circuitelor in pietele din municipiu,”care sa permita fluidizarea cumparatorilor si evitarea aglomerarii, inclusiv prin limitarea accesului in interiorul pietelor, pâna la un numar care sa permita respectarea distantei minime, conform recomandarilor” (art.5 din Ordinul Prefectului 164/27.03.2020), Corpul de Control al Institutiei Prefectului a constatat mai multe neconformitati in Piata Concordia si in Hala Centrala. Printre acestea, amintim faptul ca nu toti comerciantii purtau masti si manusi de protectie, iar usile de acces erau prevazute cu covorase dezinfectante, dar care erau uscate. In plus, alte doua usi de acces in Hala Centrala, spre modulele de peste erau deschise, asta desi in adresa nr. M 1302/06.04.2020, Primaria Municipiului Braila mentioneaza ca aceste usi sunt blocate”, se arata in comunicatul de presa citat.

Se pare ca Institutia Prefectului a transmis Primariei, in urma controlului efectuat, „o serie de masuri”, atentionand „Braicar” si „APT” „sa se conformeze urgent Ordinului de prefect, pentru limitarea riscului de raspandire a noului coronavirus, in caz contrar, cele doua societati fiind pasibile de sanctiuni”.

Comentarii