stiri Braila – debraila.ro

POVESTEA iubiților ARESTAȚI pentru tâlhărie și furt: în 2016, fata avea 13 ani și a rămas însărcinată cu recidivistul de 23 de ani, care a și fost condamnat pentru acest fapt | Minora era în grija Direcției pentru Protecția Copilului

Pe 19 aprilie, doi iubiți, un bărbat de 30 de ani și o femeie de 20 de ani, au fost reținuți de polițiști pentru tâlhărie și furt calificat. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Brăila a dispus arestarea preventivă a acestora.

„Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Preda Cosmin-Florian, şi Răducan Simona pe o perioadă de 30 de zile de la 20.04.2023 la 19.05.2023 inclusiv”, se arată în soluţia pe scurt a instanţei.

Cei doi brăileni sunt acuzați că au tâlhărit o persoană și au furat bunuri din mai multe imobile.

Mai exact, potrivit oamenilor legii, pe 8 aprilie, cei doi tineri, în timp ce se aflau pe o stradă din municipiul Brăila, prin folosirea de amenințări, ar fi sustras două telefoane mobile de la o persoană. De asemenea, în perioada 2022 – 30 martie 2023, individul, ajutat de iubita sa, prin escaladarea și forțarea sistemelor de asigurare, ar fi pătruns în trei imobile de pe raza municipiului de unde ar fi plecat cu mai multe bunuri.

De cealaltă parte, tânărul, de unul singur, în perioada 5 februarie 2022 – 25 ianuarie 2023, prin tăierea sistemului antifurt, ar fi furat două biciclete din incinta unor scări de bloc, bunuri dintr-un imobil în care locuia în chirie, precum și un telefon mobil și bani de la o persoană.

Cum a început relația celor doi?

La începutul anului 2016, Simona avea 13 ani și se află sub protecția specială a Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului, locuind într-un apartament de tip familial. Era orfană de mamă, iar pe tată nu l-a cunoscut niciodată.

Atunci, fata l-a întâlnit pe Cosmin de 23 de ani, un tânăr cu antecedente penale, de care s-a îndrăgostit. Pleca des din apartamentul de tip familial, fără acordul supraveghetorilor, pentru a se întâlni cu tânărul.

Când Simona a rămas însărcinată, DGASPC a sesizat Poliția și, astfel, a fost deschis un dosar penal pentru act sexual cu un minor. Individul a recunoscut că este tatăl bebelușului, însă, în timpul anchetei, a fugit din țară.

În cele din urmă, instanța l-a condamnat pe Cosmin Florian Preda la 8 luni de închisoare cu suspendare, fiind, totodată, obligat să îi plătească mamei minore a copilului său daune morale în cuantum de 5.000 de lei.

Comentarii