stiri Braila – debraila.ro

Politia Locala TE FILMEAZA! Primarul: „Umilinta celui filmat cand arunca gunoiul pe domeniul public trebuie sa aiba rolul ei in mentinerea curateniei in Braila”

In curand, politistii locali nu vor fi „inarmati” doar cu procese verbale, ci si cu aparatura video. Vor fi filmati cei care savarsesc fapte antisociale, iar imaginile vor ajunge in presa. Planul ii apartine primarului Marian Dragomir, care sustine ca astfel vor fi descurajate practici ca aruncatul gunoiului pe domeniul public.

„Ma gandesc la o activitate cat mai vizibila a Politiei Locale. Am discutat cu domnul Jipa si cu noul adjunct pentru a achizitiona aparatura necesara in vederea filmarii celor care sunt surprinsi aruncand gunoi pe domeniul public sau facand diverse fapte, fiind valabil si pentru cei care sparg seminte. Este foarte important ca in perioada urmatoare sa dam niste exemple, cu ajutorul presei, pentru ca puterea exemplului si umilinta celui care arunca gunoiul pe domeniul public trebuie sa aiba rolul ei in mentinerea curateniei in oras”, a declarat edilul.

Comentarii