stiri Braila – debraila.ro

Podul peste Dunare, in programul de guvernare al PNL: Accelerarea implementarii proiectului | Varga: „Brailenii trebuie sa aiba incredere!”

Programul de guvernare al PNL, la capitolul „Transporturi”, face referire si la cel mai mare proiect de infrastructura din Romania ultimelor trei decenii, respectiv podul de la Braila. Mai exact, potrivit documentului citat, liberalii isi asuma „accelerarea implementarii proiectului Pod suspendat peste Dunare la Braila, aflat in executie”.

Deputatul brailean Vasile Varga (PNL) arata ca in atentia Guvernului Orban se afla si drumul expres Constanta-Tulcea-Braila, descriindu-l pe Lucian Bode, ministrul desemnat al Transporturilor, ca fiind „un profesionist”.

„Constructia podului peste Dunare este una dintre prioritatile viitorului ministru al Transporturilor – colegul meu liberal Lucian Bode si a premierului desemnat, Ludovic Orban. Investitiile majore in infrastructura rutiera se afla si ele in atentia viitorului guvern. Presedinte al Comisiei pentru Transporturi si Infrastructura din Camera Deputatilor si fost ministru al Economiei, Lucian Bode este un profesionist, care va implementa investitiile de anvergura in infrastructura, de care toata Romania are nevoie”, a precizat Varga pe o retea de socializare.

Votul de investire pentru Guvernul Orban urmeaza sa fie dat luni, 4 noiembrie, in plenurile reunite ale Camerei Deputatilor si Senatului.

Comentarii