stiri Braila – debraila.ro

PNL Brăila vrea să-l trimită pe Canciu, șeful ISJ, în Guvern: secretar de stat la Educație sau Cultură

PNL Brăila îl propune pe Cătălin Canciu, inspector școlar general și consilier local municipal, pentru un fotoliu de secretar de stat. Anunțul a fost făcut de deputatul Alexandru Popa, liderul liberalilor brăileni.

Popa a subliniat faptul că, în cazul posibilei numiri a lui Cătălin Canciu în Guvern, vizează doar două ministere, cel al Educației și cel al Culturii, existând însă și posibilitatea ca liberalul să rămână la conducerea Inspectoratului Școlar Județean.

“Dacă partidul meu mă consideră o resursă, oricând spun da! Sunt discuții. Până nu mă văd cu sacii în căruță, nu-mi place să fac discuții. (…) Orice promovare la nivel de secretar de stat este un pas înainte”, a declarat Canciu.

Totodată, Alexandru Popa a mai adăgat faptul că inspectorul școlar general “merită o promovare pentru modul în care a condus învățământul brăilean”.

“Vom vedea. Mai sunt anumite discuții la Centru, sunt lucruri care țin de bucătăria noastră internă.Eu îmi doresc să plece la București. Cătălin merită o promovare pentru modul în care a condus instituția timp de 6 ani. Rezultatele s-au văzut! A performat în domeniul lui și ne-ar face cinste să ne reprezinte în Guvern. Cred că va crește politic din această poziție”, a subliniat deputatul Popa.

Comentarii