stiri Braila – debraila.ro

PNL Braila: „Pentru noi, brailenii, apare o noua oportunitate, Drumul expres Slobozia – Drajna Noua, care ne va facilita accesul spre autostrada”

Comunicat de presa:

„Promovarea investițiilor și crearea de locuri de muncă, îmbunătățirea standardelor de viață ale oamenilor și creșterea calității vieții, accesul elevilor și studenților la inovație și îmbunătățirea competențelor, acestea sunt principalele efecte pe care le va avea aplicarea Planului Național de Redresare și Reziliență, propus de Partidul Național Liberal și susținut de Președintele României, Klaus Iohannis.

”România are șansa istorică de a face un imens pas în dezvoltare, și să folosească cu inteligență fondurile Uniunii Europene, prin aplicarea acestui Plan Național de Redresare. Investițiile masive în infrastructură, în dezvoltarea afacerilor și pentru a genera locuri de muncă bine plătite vor produce un adevărat salt de bunăstare, pentru că nivelul de trai din România se va apropia tot mai mult de cel al țărilor occidentale. De aceea, este esențial să avem un guvern liberal care, în parteneriat cu președintele Klaus Iohannis, cel care a condus negocierile pentru obținerea celor 80 de miliarde de euro pentru dezvoltarea României, va pune la treabă fiecare euro pentru a obține prosperitatea la care aspiră fiecare român”, a explicat Cătălin Boboc, președintele PNL Brăila.

Planului Național de Redresare prevede tocmai utilizarea celor peste 80 de miliarde de euro, fonduri nerambursabile alocate României pentru următorii ani, de la Uniunea Europeană, prin investiții în infrastructură, în mediul de afaceri, digitalizare, politici sociale. Toate vor avea ca efect creșterea economică pe termen lung.

”Programul se bazează pe trei piloni: Transport și schimbări climatice, Servicii publice, dezvoltare urbană și valorificarea patrimoniului, Competitivitate economică și digitalizare. Peste 9 miliarde de euro sunt alocate numai pentru transport, bani din care vor fi construiți peste 970 de km de autostrăzi, drumuri expres, variante ocolitoare. Pentru noi, brăilenii, apare o nouă oportunitate, Drumul expres Slobozia – Drajna Nouă, care ne va facilita accesul spre autostradă, pe lângă restul drumurilor expres spre Galați, Tulcea sau Buzău. Alte 6,5 miliarde de euro vin pentru mediu, energie verde, eficiență energetică și termică”, spune Alexandru Bucălău, cel care deschide lista PNL Brăila pentru Senatul României.

”Este evidentă preocuparea guvernului pentru agricultură”

Riscul schimbărilor climatice va fi combătut cu investiții specifice. Cu alte cuvinte, România va primi bani europeni pentru sisteme de irigații, drenare, antigrindină, consolidarea solului. ” Se vor realiza 300 de amenajări pentru irigații, care vor acoperi 2,9 milioane de hectare, 550 de amenajări de drenaj, pentru 3 milioane de hectare, vor fi deschise 120 de puncte de lansare rachete antigrindină și 650 de amenajări în lucrări de combatere a eroziunii solului, pe 2,2 milioane de hectare. Nici partea de împăduriri nu a fost uitată, sunt fonduri pentru 40 de milioane de puieți pentru împăduriri, 1000 km de drum forestier reabilitat, refacerea a 200 de ecosisteme forestiere. Este evidentă preocuparea guvernului pentru agricultură, dar și pentru oamenii din mediul rural, care vor beneficia de extinderea rețelelor de apă și de canalizare. Se estimează că aproape un milion de oameni din comunități cu peste 2.000 de locuitori vor avea apă și canalizare, iar alți 530.000, din comunitățile mici, vor beneficia de canalizare”, a punctat și Alexandru Popa, candidatul PNL Brăila, la Camera Deputaților.

Creșterea eficienței energetice a clădirilor de locuit, a clădirilor publice și a sistemelor de alimentare cu energie termică reprezintă o altă preocupare, care va duce la reabilitarea a peste 250 de clădiri publice, 300 de blocuri cu peste 18.000 de locuitori, peste 280 de km de rețea de transport și distribuție a energie termică. ”Peste 6,5 miliarde de euro sunt alocate numai pentru dezvoltarea comunităților locale, educație și sănătate. Aproape fiecare județ va beneficia de un proiect de mobilitate urbană, sunt 75 proiecte de regenerare urbană, 100 de proiecte de valorificare a patrimoniului. Prin acest plan curajos, noi, liberalii, ne-am propus să construim un sistem public de sănătate accesibil pentru populație și o infrastructură sanitară adaptată nevoilor actuale. Vor fi modernizate spitalele, dar vom amenaja și centre de radioterapie, imagistică și alte dotări necesare. Se vor construi minim 10 spitale noi, vor fi modernizate și extinse 15 institute oncologice și alte 19 institute pentru boli cardiovasculare, cu o capacitate suplimentară de 70.000 de pacienți. În paralel, investițiile în educație vor duce și la o armonizare cu piața muncii. Vă spuneam proiectul este unul ambițios: 18 campusuri școlare pentru învățământul profesional și tehnic dual, inclusiv laboratoare/ateliere școlare, 60 de colegii naționale de educație bazată pe inovație, 20 de centre pentru dezvoltarea competențelor profesionale ale studenților”, a declarat deputatul liberal Vasile Varga.

Liberalii sunt recunoscuți pentru grija față de mediul de afaceri, pentru care sunt repartizate peste cinci miliarde de euro, de care vor beneficia peste 8.000 de IMM-uri, unde se estimează crearea a peste 560.000 de locuri de muncă, inclusiv în afacerile ce vor fi dezvoltate în tehno-poluri, parcuri industriale și tehnologice, hub-uri. Sprijinul se va regăsi și în IMM-uri inovatoare, susținerea producției inclusiv de echipamente medicale, medicamente, digitalizarea activităților, prin achiziționarea de echipamente IT, softuri de robotizare și automatizare. În domeniul agro-alimentar, vor fi sprijinite 1400 de IMM-uri, cu 4.200 locuri de muncă nou create. Vor fi construite și vor funcționa cinci depozite regionale de cereale, patru depozite și două depozite pentru resurse energetice.”

Comentarii