stiri Braila – debraila.ro

Pictorul Hugo Maracineanu: „Primarul Brailei mi-a spus ca arta n-are cautare. Arta n-are cautare la nesimtiti!”

Pictorul Hugo Maracineanu, unul dintre cei mai cunoscuti artisti plastici braileni, a anuntat, miercuri, in cadrul unei conferinte de presa, ca il sustine la Primarie pe candidatul PNTCD, consilierul judetean Gheorghe Chiru, in speranta ca, daca va ajunge primar, isi va indrepta atentia si spre cultura.

„Sprijin omul Gheorghe Chiru, nu politicianul. Ne intereseaza acest cetatean, acest brailean. Vazandu-i spiritul bataios si dezinteresat speram sa deschida administratia orasului catre cetateni. Acest oras a excelat dintotdeauna in domeniul culturii, unde a dat mari nume pe plan national si international. Fiind om de cultura, sper ca acest om va putea sustina dezvoltarea culturii pe plan local. Braila, care se mandreste pe toate gardurile ca a plublicat prima data „Luceafarul” lui Eminescu, n-are o revista de cultura, adresata maselor”, a spus pictorul.

Maracineanu a mai adaugat faptul ca multi pictori pleaca din oras pentru ca nu exista „intelegerea” administratiei, afirmand ca primarul Aurel Simionescu i-a spus ca „arta nu are cautare”.

„Intr-o discutie, primarul de la Buzau mi-a zis ca il stie pe primarul Simionescu si ca stie ca e un baiat destept.  Nu ma credea cand i-am spus situatia de la Braila. Primarul Brailei mi-a spus ca nu are ce ne face, ca arta nu mai are cautare. Arta n-are cautare la cine nu se pricepe, la nesimtiti. Arta se adreseaza sensibilitatii”, a conchis pictorul, profesor la Liceul de Arte.

Alaturi de Hugo Maracineanu, in conferinta de presa a taranistului Gheorghe Chiru au mai fost prezenti doi reprezentanti ai Asociatiei „Alianta raila 2007”, Costel Danciu si Virgil Andronescu, care si-au manifestat sustinerea pentru candidatul PNTCD.

Comentarii