stiri Braila – debraila.ro

Peste 1 milion de euro pentru firma controversatului afacerist Gropeneanu: ASFALTEAZĂ, timp de 3 ani, stațiunea Lacu-Sărat

Primarul Marian Dragomir a anunțat, luni, faptul că a fost semnat contractul pentru asfaltarea stațiunii Lacu-Sărat, fiind demarate și lucrările. Conferința de presă a fost organizată chiar pe strada care leagă stațiunea de drumul european 581, unde un utilaj scotea deja bordurile.

Edilul, avându-i alături pe Francisk Iulian Chiriac – președintele Consiliului Județean, viceprimarul Alexandru Jantea Crican și Geanina Pospai, viceprimarul comunei Chiscani, a vorbit despre reabilitarea trotuarelor, a străzilor și a parcării de la intrarea în stațiune.

„S-a semnat contractul reprezentând acordul-cadru. De astăzi (n.r. luni) au început lucrările în stațiunea Lacu-Sărat. Urmează lansarea licitației și pentru modernizarea spațiilor verzi și a parcului din zona mănăstirii. În paralel, Primăria Chiscani a depus un proiect foarte important pentru stațiune, respectiv o zona de agrement între mănăstire și tabăra de copii”, a declarat Dragomir.

Pentru proiectul „Lacu-Sărat” și-au dat mâna Primăria Brăila, Primăria Chiscani și Consiliul Județean, formând o asociație care gestionează banii depuși de cele trei instituții pentru schimbarea la față a stațiunii.

Firma care a câștigat contractul de 4,48 de milioane de lei fără TVA este Micatis Prod, patronată de controversatul afacerist brăilean Aurel Gropeneanu. Acordul cu Micatis se întinde pe 3 ani de zile, însă primarul Dragomir dă asigurări că lucrările se vor încheia „într-un an și jumătate, doi ani cel mult”.

Astfel, timp de trei ani, societatea deținută de Gropeneanu va desfășura lucrări de reabilitare a întregii infrastructuri rutiere și pietonale a stațiunii Lacu-Sărat.

Aurel Gropeneanu, baut la volan: accident cu trei raniti

La sfârșitul anului trecut, DEBRAILA.ro a scris în exclusivitate despre accidentul rutier produs de Aurel Gropeneanu în Centrul Vechi, mai exact la intersecția Campiniu-Ana Aslan. Atunci, aflat sub influența băuturilor alcoolice, patronul „Micatis” nu a mai ținut cont de „STOP” și, la doi pași de sediul Poliției, a lovit o mașină care circulă regulamentar. 

Trei persoane au fost rănite în urmă impactului, ajungând la spital cu plăgi contuze: șoferul BMW-ului, un gălățean de 37 de ani și doi pasageri, un bărbat din Ianca (20 de ani) și o femeie din Bacău (35 de ani). Unul dintre răniți a suferit policontuzii și chiar și-a pierdut cunoștința.

Și Aurel Gropeneanu a intrat pe poartă spitalului, însă însoțit de polițiști. Afaceristului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, refuzând însă orice investigație medicală.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, însă doar afaceristul se află sub influență băuturilor alcoolice. Mai exact, Gropeneanu avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Până la acest moment, afaceristul nu a fost trimis în judecată.

Cine este Gropeneanu?

Concesionar al Lacului Blasova și fermier, Aurel Gropeneanu a intrat, în anul 2017, pe piața asfaltarilor, firma acestuia reușind să câștige licitația pentru efectuarea reparațiilor stradale din municipiul Brăila, respectiv un contract de 1 milion de euro. Apoi, în 2020, „Micatis Prod” SRL a adjudecat și un acord-cadru pentru perioada 2020-2023, cu o valoare de peste 13 milioane de euro.

Practic, timp de trei ani, întreținerea străzilor, trotuarelor și aleilor din municipiu intră în grijă firmei lui Gropeneanu, un apropiat al fostului baron Gheorghe Bunea Stancu.

În tot acest timp, în spațiul public s-a discutat de nenumărate ori despre calitatea lucrărilor executate de „Micatis” – pusă la îndoială de internauți prin publicarea pe rețelele de socializare a unor fotografii devenite virale. De exemplu, imaginile cu doi muncitori care plombau cu frizură asfaltica o groapă plină ochi cu apă. Mai mult decât atât, chiar primarul Marian Dragomir a acuzat „Micatis Prod” că „toarnă asfalt la plezneala”.

Aurel Gropeneanu a devenit cunoscut opiniei publice în 2005, când o firma pe care o deține, respectiv Gropeneanu Com S.R.L, a câștigat concesionarea pe 10 ani a Complexului Lacul Blasova, format din 310 ha teren și 375 ha luciu de apă. În 2016, la începutul anului, a avut loc licitația pentru concesionarea pe o perioada de 15 ani a complexului din Insula Mare a Brăilei, dreptul de concesiune ajungând tot la Gropeneanu, care a participat cu două societăți, Gropeneanu Com și Micatis Prod – cea care a câștigat contractul de asfaltare a străzilor din municipiu.

Comentarii