stiri Braila – debraila.ro

Patru barbati din Jirlau, prinsi dupa mai bine de doi ani de la comiterea unui furt

Politistii de la Postul de Politie Transporturi Feroviare Faurei au continuat cercetarile intr-un dosar legat de furtul a patru componente metalice de protectie care formau parapetii de delimitare a gabaritului liniei de cale ferata, din zona pasajului de trecere la nivel cu calea ferata de langa satul Drogu, comuna Galbenu, fapta comisa in ziua de 2 septembrie 2013, si au reusit sa ii identifice pe suspecti.

Saptamana trecuta, pe 9 martie, in urma autorizarii efectuarii unor perchezitii la domiciliul lui C. Costel, in varsta de 48 de ani, din comuna Jirlau, emisa de Judecatoria Faurei, au fost gasite doua componente metalice dintre cele sustrase.

Totodata, oamenii legii au mai stabilit ca la furtul din urma cu doi ani si jumatate ar mai fi participat si B. Daniel, de 23 de ani, M. Ionut, de 23 de ani, si B. Stefan, de 42 de ani, toti din comuna Jirlau, cel din urma folosind autoturismul personal pentru transportul componentelor metalice.

Prejudiciul total cauzat este in valoare de aproape 3.000 de lei.

Cercetarile continua sub aspectul savarsirii infractiunii de furt calificat si pentru probarea intregii activitati infractionale a celor patru persoane.

Comentarii