stiri Braila – debraila.ro

Pare IREAL | Au REINCEPUT lucrarile pe Calea Galati | Salvatorul: POLITIA! | Firma „Micatis” va astupa CRATERELE, la cerinta Primariei

Epopeea „Calea Galati”, in mod neasteptat, a capatat o noua turnura, dupa interventia Inspectoratului de Politie Judetean. Dupa ce Politia Nationala a pus in vedere Primariei, in mod oficial, ca santierul blocat pune in pericol circulatia rutiera, iar Politia Locala a amendat de mai multe ori firma „Telor Invest”, care a sistat lucrarile fara vreo explicatie, Municipalitatea a demarat procedurile pentru ca o alta firma sa intervina in zonele abandonate, potrivit unor informatii obtinute de DEBRAILA.ro.

Astfel, firma „Micatis”, detinuta de afaceristul brailean Aurel Gropeneanu, va astupa craterele de pe Calea Galati, urmand ca platile efectuate sa fie imputate celor care si-au batut joc de reabilitarea si modernizarea Caii Galati. „Acoperita” de hartiile Politiei, Primaria a putut dispune masurile de remediere a situatiei dezastruoase.

Reamintim faptul ca pe rolul instantelor de judecata exista un proces intre Primarie si”Telor Invest”,  dupa ce firma bucuresteana, care a castigat contractul de 3 milioane lei, a refuzat sa predea amplasamentul. De mai multe ori, primarul Marian Dragomir a precizat faptul ca, in aceste conditii, Primaria nu poate angaja o alta firma pentru reluarea lucrarilor.

Se pare ca interventia Politiei a reusit sa deblocheze santierul de pe Calea Galati, o bataie de joc la adresa locuitorilor din Brailita si Vidin.

Comentarii