SANATATETOP NEWS

OPERAȚIE DIFICILĂ. Medicii brăileni au extirpat o tumoră de 10 kg care dislocase complet organe vitale ale unui pacient de 56 de ani

O tumoră gigant, care ocupa în totalitate partea dreaptă a abdomenului şi deplasase mai multe organe vitale, a fost extirpată de medicii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Brăila.

Pacientul de 56 de ani a fost internat pe 6 septembrie.

Tumora de 30/25 centimetri şi o greutate de 10 kg determinase, din cauza volumului masiv, deplasarea ficatului, rinichiului drept şi intestinelor spre partea stângă a abdomenului.

A fost vorba despre „o intervenţie chirurgicală de o complexitate extremă, cu un grad extrem de ridicat de dificultate şi riscuri majore”, potrivit conducerii spitalului.

Medicii Secţiei Clinice Chirurgie Generală 1 sunt cei care au reușit extirparea completă a tumorii.

Postoperator, evoluţia pacientului a fost excelentă: după două săptămâni de monitorizare, bărbatul a fost externat.

„Felicitări întregii echipe medicale din Secţia Chirurgie Generală, medicilor anestezişti şi asistentelor care au contribuit la această mare victorie pentru viaţă”, a mai transmis sursa citată.

debraila.ro

Credem ca jurnalismul este un mod de viata, nu de supravietuire, o profesie la care nu renunti – oricat ar fi de greu, si careia trebuie sa i te dedici atat fizic, cat si moral.

Alte articole

Back to top button