Observator News anunță faptul că premierul Marcel Ciolacu și șase miniștri se află într-o vizită de lucru în Qatar și Emiratele Arabe Unite, unde negociază o serie de investiții în mai multe domenii.
România își propune să atragă din Golful Persic investiții în valoare totală de 15 miliarde de euro.
Potrivit sursei citate, printre proiectele care ar urma să se concretizeze se numără și construirea unui abator de 50 de milioane de euro în județul Brăila. Ar urma să fie cel mai mare abator din sud-estul Europei.
“Vor fi discutate și investiții în agricultură, mai exact două fabrici de 50 de milioane de euro fiecare. Una la Brăila, unde vor să facă cel mai mare abator din Europa de sud-est şi o fabrică de lapte praf în Ialomița, la pachet cu 5 ferme cu câte 5000 de vaci, care sa crească producţia de lapte cu 750.000 de tone pe an”, scriu jurnaliștii de la observatornews.ro.
Premierul și miniștrii vor avea întâlniri cu înalți oficiali și cu oameni de afaceri din cele două state.
Ciolacu este însoţit în vizita în Golful Persic de ministrul Transporturilor – Sorin Grindeanu, ministrul Afacerilor Externe – Luminiţa Odobescu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului – Ştefan-Radu Oprea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Florin-Ionuţ Barbu, ministrul Energiei – Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării – Bogdan Ivan, preşedinte ANCOM – Valeriu Zgonea, preşedinte ANSVSA – Alexandru Bociu, preşedintele Hidroelectrica – Karoly Borbely și directorul Portului Constanţa – Mihai Teodorescu.