Un grav accident rutier, soldat cu moartea unei tinere soferițe, a avut loc, joi seara, în jurul orei 20:12, pe drumul județean 212, în afara localității Cuza-Vodă.
Potrivit Poliției, o tânără de 30 de ani, din comuna Berteștii de Jos, care conducea un autoturism pe DJ 212, din direcția Brăila către comuna Berteștii de Jos, s-ar fi angajat într-o depășire și ar fi pierdut controlul direcției volanului.
Șoferița a intrat pe contrasens și a lovit frontal un TIR ce se deplasa din sens opus.
În urma impactului, brăileanca de 30 de ani a decedat.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.
Totodată, șoferul TIR-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Potrivit procedurii, oamenii legii au întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.