In ziua de 4 ianuarie, in intervalul orar 8:00-12:00, politisti din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale au organizat si desfasurat o actiune, pe raza municipiului, pentru depistarea si incarcerarea persoanelor care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate.
In timpul actiunii, oamenii legii au depistat-o pe Cristina Iuliana Cotet, o braileanca de 31 de ani, urmarita la nivel international. Pe numele tinerei, autoritatile judiciare din Spania au emis un mandat european de arestare pentru comiterea infractiunii de trafic de droguri.
Cotet a fost prezentata Parchetului de pe langa Curtea de Apel Galati, care a emis o ordonanta de retinere pe o perioada de 24 de ore, urmand sa fie declansate procedurile de extradare.