stiri Braila – debraila.ro

O șoferiță de 30 de ani A RUPT un stâlp, la Spitalul Județean: tânăra și o pasageră au fost rănite!

O tânără din Galați a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate pe Șoseaua Buzăului, în zona Spitalului Județean de Urgență. Șoferița și o pasageră au fost rănite.

Pe 18 septembrie, în jurul orei 19:05, polițisti din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Șoseaua Buzăului a avut loc un accident rutier.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că o tânără, în vârstă de 30 de ani, din Galați, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua Buzăului, dinspre Șoseaua Națională Veche către strada Grigore Alexandrescu, ar fi pierdut controlul volanului și a lovit un stâlp de iluminat public situat pe partea dreaptă a sensului de mers.

În urma impactului, tânăra și o femeie din Brăila, în vârstă de 38 de ani – pasageră în autoturism, au transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Totodată, stâlpul de electricitate a fost distrus.

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Comentarii