O braileanca de 20 de ani, aflata la volanul unui autoturism Opel, a provocat, marti dimineata, in jurul orei 08:00, un accident rutier, in timp ce se deplasa pe drumul national 23. La acel moment, vizibilitatea era redusa la sub 50 de metri din cauza cetii dense.
Ignorand conditiile de drum, in afara satului Corbu Nou, soferita s-a angajat in depasirea neregulamentara a unei masini de gunoi, acrosand-o si, totodata, lovind frontal o alta autoutilitara de salubritate, care venea din sens opus.
Toate cele trei autovehicule au fost avariate, iar tanara si o pasagera din masina pe care aceasta o conducea au fost ranite, fiind transportate la spital.
Cei trei conducatori auto au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Politistii au deschis dosar penal pentru vatamare corporala din culpa.