stiri Braila – debraila.ro

O echipa de 11 elevi braileni s-a calificat la Sesiunea Nationala de Selectie pentru Parlamentul European al Tinerilor

Delegatia Colegiului National „Gheorghe Munteanu Murgoci” a reusit performanta de a trece de Sesiunea Regionala de Selectie Muntenia pentru Parlamentul European al Tinerilor, care a avut loc la Busteni, in perioada 21-23 octombrie.

Din echipa de 11 elevi ai „Murgociului” fac parte si doi elevi de la Colegiul National „Nicolae Balcescu”. Ei au trecut de selectia regionala, alaturi de alti 60 de adolescenti din toate regiunile tarii, si vor participa in primavara anului viitor la selectia nationala, in urma careia vor fi alesi cei 9 delegati ai Romaniei la cea de-a 86-a Sesiune Internationala a Parlamentului European al Tinerilor (Tiblisi, 2017).

Echipa este formata din Maria Barac, Alexandru Beciu, Adina Calu, Maria Ciuculan, Diana Ionita, Luciana Lapusneanu, Andrei Obreja, Iulia Rusu, Raluca Sbirnea, Diana Sterea si Maria Tarau.

Parlamentul European al Tinerilor – European Youth Parliament (EYP) – este o organizatie europeana de reprezentare a tinerilor fondata in 1987. EYP promoveaza dimensiunea europeana in educatie si ofera posibilitatea elevilor sau studentilor, cu varsta cuprinsa intre 16 si 21 de ani, care stapanesc limba engleza fluent si care sunt interesati de probleme politice europene, sa ia parte la o experienta practica si pozitiva de invatare.

Comentarii