stiri Braila – debraila.ro

O ALTFEL DE CAMPANIE: „Codul civil pe intelesul tuturor!” | Coordonatorul ghidului: notarul Vasile Varga, candidat PNL pentru Camera Deputatilor | „Atacurile agresive, care nu fac bine nimanui, ii vor determina pe braileni sa cantareasca bine pe 6 decembrie”

Campania electorala pentru alegerile parlamentare se apropie de final. Doar cateva zile ne mai despart de 6 decembrie, ziua cand romanii isi vor alege parlamentarii. Asadar, brailenii care nu s-au hotarat pe cine vor pune stampila mai au timp sa cantareasca acesta decizie. 

Si, ca in fiecare campanie, candidatii au incercat sa castige atentia si increderea electoratului fie prin afise, flyere, brosuri, ziare, clipuri video, interviuri ori emisuni TV. Liberalii braileni au facut insa ceva mai mult.

Potrivit unui comunicat de presa al PNL Braila, „notarii Vasile Varga si Alexandru Bucalau au iesit din tipar si au pus la dispozitia brailenilor, in mod gratuit, „Codul civil pe intelesul tuturor”, un ghid adresat oricarei persoane care, intr-un anumit moment, se izbeste de o problema din zona juridica”.

„Un ghid bun la casa omului, mai ales ca internetul este sufocat de informatii contradictorii, multe neactualizate, iar unele contra cost. Asadar, in noul ghid, toti cei interesati pot citi despre ce inseamna o mostenire, despre ce se intampla dupa un divort, care sunt regulile dupa care se face un partaj sau cum trebuie sa arate un contract de vanzare-cumparare, astfel incat sa nu produca efecte nedorite. Un demers util si care demonstreaza ca, inainte de a fi candidati, oameni politici sau parlamentari, cei doi liberali nu-si tradeaza profesia”, se mai arata in comunicatul citat.

„M-am gandit sa ofer o mana de ajutor tuturor brailenilor, pentru ca nici nu stii cand te poti confrunta cu o situatie noua. Cu totii trecem prin decesul unei rude, spre exemplu, si toti ajungem sa vorbim despre o mostenire. Totul devine mai simplu daca stii in ce termeni trebuie pusa problema, ce pasi trebuie sa urmezi. Holurile tribunalelor sunt pline de litigii care, personal, cred ca pot fi evitate, daca oamenii ar fi mai bine informati. De aceea, alaturi de colegul meu de la Ianca, notarul Alexandru Bucalau, si el candidat al Partidului National Liberal la Senat, am decis sa scriem si sa distribuim acest ghid”, a explicat Vasile Varga, deputat PNL.

„Un demers cu atat mai eficient, spunem noi, cu cat am asistat la o campanie electorala, pe alocuri cu accente nepotrivite, cu atacuri si acuze. Chiar daca a fost si el tinta unor astfel de atacuri, liberalul Vasile Varga nu a dat inapoi!” – comunicat de presa PNL Braila

„Probabil ca cei care mi-au pus in carca tot felul de lucruri au crezut ca voi renunta si nu voi mai trimite brailenilor cartea, lucru care, evident, nu s-a intamplat! Au fost niste atacuri venite din partea unui trubadur, a unui om pe care l-am sustinut in activitatea lui politica la PNL, mai ales ca este un om tanar si parea de perspectiva si de caracter. Se pare ca m-am inselat! Ce m-a deranjat cel mai tare a fost minciuna nerusinata cum ca as avea o pensie uriasa. Unii au o gandire atat de ingusta, sunt atat de orbiti de dorinta de putere, incat sunt capabili de orice! Cum sa spui asta despre cineva care este initiator al legii de taiere a pensiilor speciale, o lege pe care noi, cei de la PNL, ne batem sa o impunem in Parlament, iar PSD a tinut-o prin sertare? Minciuna iese intotdeauna la suprafata si sunt convins ca astfel de atacuri agresive, care nu fac bine nimanui, ii vor determina pe braileni sa cantareasca bine pe 6 decembrie”, a mai adaugat Vasile Varga.

Comentarii