Politicile de dezvoltare din mai multe state sunt de părere că educația financiară reprezintă un element al stabilității economice pe fondul mai multor factori precum digitalizarea, schimbările climatice, creșterea speranței de viață, schimbările din sistemul de pensii etc. Tinerii din zilele noastre vor avea de luat decizii financiare din ce în ce mai dificile pe fondul complexității produselor și proceselor financiare.
Școala Gimnazială „Mihu Dragomir” s-a înscris la evenimentul „Teach the Finance Challenge” – o competiție de tip hackathon, sub egida Junior Achievement România, în cadrul proiectului LECȚIA DE FINANȚE în parteneriat cu Mastercard®.
Această competiție s-a derulat online în perioada 7-12 decembrie și a fost adresată profesorilor din învățământul gimnazial.
La competiție au participat 11 echipe, totalizând un număr de 53 de profesori din țară, cadreledidactice participante din școala noastră fiind d-na Baltag Camelia- prof.de educație tehnologică, d-na prof. Bazon Diana- prof. de istorie, d-nele Lajos Laura-Cristiana și Neacșu Liliana- prof. de limba engleză și d-na Zlăvog Ioana-Mihaela- prof.de limba franceză.
Concursul a avut ca scop stimularea creativității didactice prin realizarea de proiecte de lecție interdisciplinare care să includă educația financiară alături de alte minim două discipline predate de membrii echipei din proiect.
Sesiunile de lucru s-au desfășurat sincron și asincron, la finalul fiecărei zile oferindu-se un feedback din partea unui consultant specializat.
Educația financiară, în conexiune cu disciplinele tradiționale, în cazul nostru cu istoria, educația tehnologică și limbile străine a fost reflectată în proiectul de lecție cu tema „Valorificarea la maxim a banilor disponibili” și cu subiectul „Crearea unui buget pentru organizarea unui stand în cadrul unui târg”.
Proiectul de lecție a fost conceput astfel încât contextele de învățare practică și aplicativă să clarifice elevilor concepteleteoretice financiare dobândite pe parcursul lecției. Planul de lecție realizat a vizat utilizarea gândirii critice, a creativității, comunicării și colaborării.
Proba finală a constat în prezentarea în 4 minute a planului de lecție juriului format din specialiști în educație și în educație financiara. A urmat o sesiune de întrebări din partea juriului referitoare la ideile expuse de către fiecare echipă, corectitudinea răspunsurilor contribuind la obținerea punctajului final. În urma evaluării prezentării și a materialului realizat, echipa Școlii Gimnaziale „Mihu Dragomir” a obținut premiul I și suma de 5000 ron care va fi utilizată exclusiv pentru dotarea școlii.
Prin participarea la această competiție vom reuși să venim în sprijinul elevilor cu activități sau proiecte financiare care să îi pregătească pentru viață, într-o societate în continuă schimbare unde consumerismul predomină.
Conform profilului absolventului de învățământ gimnazial, spiritul de inițiativă și antreprenoriat este una dintre competențele cheie pe care acesta trebuie să le dețină, iar acest proiect a devenit o reală oportunitate și prioritate de a cultiva și dezvolta educația financiară în context extracurricular elevilor școlii noastre.