stiri Braila – debraila.ro

“Nu știu cum au ajuns cele două pliculețe la mine în portofel!” | Explicația unui brăilean prins cu substanțe vegetale de jandarmi

Un brăilean depistat cu substanțe vegetale asupra sa nu a găsit o explicație plauzibilă cu privire la existența pliculețelor în portofelul său. Acesta le-a spus oamenilor legii că nu știe cum a ajuns în posesia substanțelor vegetale.

​Pe 4 ianuarie, un echipaj de jandarmi a observat comportamentul suspect al unui tânăr, care părea că încearcă să evite întâlnirea cu autospeciala, pe o stradă din municipiu.

Individul a fost interceptat, iar în urma controlului corporal preventiv, au fost găsite două pliculețe ce conțineau substanțe vegetale de culoare verde, într-unul dintre compartimentele portofelului.

M-am întâlnit cu un prieten mai devreme, dar nu știu cum au ajuns cele două pliculețe la mine în portofel!”, a fost explicația tânărului în fața jandarmilor. 

​“Oricum ar fi ajuns cele două pliculețe în portofel, un lucru este sigur: substanțele sunt susceptibile a avea efecte psihoactive”, precizează Inspectoratul Județean de Jandarmi într-un comunicat de presă.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare, au ridicat în vederea confiscării pliculețele și le-au predat polițiștilor, pentru continuarea cercetărilor.

Comentarii