Deputatul Nita Nicu (PSD) a anuntat, miercuri, pe o retea de socializare, faptul ca proiectul de lege privind aprobarea obiectivului de investitii “Autostrada Iasi-Targu Mures”, cunoscuta si sub numele de Autostrada Unirii, a trecut de Camera Deputatilor.
“Cred ca este un proiect extrem de important pentru Romania si nu numai. Vorbim inclusiv despre conectarea Republicii Moldova cu Uniunea Europeana. Legea obliga Guvernul sa aloce in fiecare an bani pentru Autostrada Unirii”, a precizat Nita.
Cu 261 de voturi pentru 2 impotriva si 5 abtineri, Camera Deputatilor a adoptat, ca for decizional, legea care prevede constructia Autostrazii Unirii.
Potrivit proiectului, Autostrada Unirii incepe la granita Romaniei cu Republica Moldova printr-un nou pod peste raul Prut si se termina printr-o conexiune cu autostrada A3 Brasov – Bors, in apropierea orasului Targu Mures.
Autostrada Unirii se finanteaza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, din credite externe si din fonduri europene nerambursabile si/sau prin parteneriat public-privat.
In fiecare lege bugetara anuala, pe durata implementarii proiectului, se vor aloca acestui obiectiv credite bugetare conform necesarului de finantare comunicat de Ministerul Transporturilor.
Ministerul Transporturilor este responsabil pentru coordonarea realizarii Autostrazii Unirii si va demara, in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a legii, procedurile necesare pentru acest obiectiv de investitii.
Proiectul de lege a fost adoptat anterior de Senat, Camera Deputatilor fiind for legislativ decizional pentru acest act normativ.