In 20 de judete investitorii straini domina fara drept de apel economia locala, in timp ce, la polul opus, in patru judete, printre care si Braila, primele trei companii, dupa cifra de afaceri, apartin afaceristilor romani sau statului.
Analiza publicata de jurnalul.ro mai arata ca din cele 41 de judete, in 18 dintre ele, plus capitala, in topul primelor trei firme exista atat investitori straini, cat si autohtoni.
In Braila, Vaslui, Gorj si Mehedinti legea o face capitalul autohton, fie ca vorbim de antreprenori romani sau stat.
Braila – Agricost S.A: compania detinuta de Costantin Dulute (n.r. afacerist din Iasi) este unul dintre cei mai mari producatori agricoli din Romania. Afacerile Agricost s-au ridicat la 387 milioane de lei, in 2016.
Vaslui – Plantagro: Constantin Nechifor si Daniel Serban au reusit sa detina cea mai mare firma din judet, cu afaceri de 380 milioane de lei.
Gorj – Complexul Energetic Oltenia: Statul detine inca suprematia, prin CE Oltenia, care duce in spate intregul judet, cu cei 16.349 de angajati ai sai. Insa societatea de stat a raportat in 2016 pierderi de circa 140 de milioane de lei, iar in 2015, de 960 milioane de lei.
Mehedinti – Prodaliment: Compania de distributie a avut anul trecut cele mai mari afaceri din judet (185 milioane de lei), dar la profit a fost intrecuta de mai multe firme.