Consilierul judetean Viorel Mortu (PSD), cel care a condus Inspectoratul Scolar Judetean mai bine de 7 ani, a declarat pentru DEBRAILA ca, in perioada in care s-a aflat la sefia invatamantului brailean, nu a consultat partidele atunci cand a numit directori de scoli. Actualul sef al ISJ, Catalin Canciu, a afirmat ca toti inspectorii scolari generali care l-au precedat in functie au pus directori dupa ce au primit liste de la partide.
„Eu nu am avut liste de directori de la partid, nu am consultat partidele atunci cand am numit directori. Singurul criteriu care a functionat a fost acela al valorii directorilor. Domnul Canciu cred ca glumeste sau exagereaza. Ministerul educatiei trebuie sa dea drumul concursurilor pentru directori ca timp de 4 ani sa fie stabilitate in sistem. Asa, cu anul, directorul depinde de conjuncturi si randamentul este scazut”, a spus Mortu.
Social-democratul a mai adaugat faptul ca, in opinia sa, directorul unei scoli nu poate aduce voturi unui partid, ci, din contra, deservicii: „Profesorii sunt atat de orgoliosi incat nu executa in zona politica, credeti-ma!”