Procurorul brăilean Mircea Ciutac de la DIICOT Galați vrea să iasă la pensie, depunând o cerere în acest sens la Consiliului Superior al Magistraturii. După ce solicitarea va fi aprobată de Secția pentru procurori, ultimul pas rămâne decretul semnat de președintele Klaus Iohannis.
Ciutac, brăilean la origine, a fost ani buni procuror criminalist la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, plecând apoi – la sfârșitul anului 2018 – șef la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila și, în cele din urmă – din noiembrie 2020 – procuror la DIICOT – Structura Teritorială Galați.
Procurorul-greșeală!
DEBRAILA.ro a scris, în iulie 2019, despre faptul că Mircea Ciutac, procuror cu ștate vechi și cu o bună reputație profesională până la acel moment, a făcut numeroase greșeli de începător în dosarul „Dasaev”, taxate dur de Curtea de Apel Galați. Acesta a fost procuror de caz.
De exemplu, magistratul a luat declarații la zeci de martori, suspecți și inculpați fără ca avocații lui „Dasaev” să fie înștiințați, nu a prezentat dovada faptului că „Dasev” și-a dat consimțământul sau s-a opus efectuării expertizei medico-legale psihiatrice sau examinării sale fizice și a uitat să certifice pentru conformitate două procese-verbale în care au fost redate convorbiri telefonice interceptate și înregistrate în dosar.
Tot DEBRAILA.ro, în august 2019, a prezentat un alt dosar în care procurorul Ciutac și-a făcut defectuos treaba. Este vorba despre faptul că a pus cruce unei crime cu autor necunoscut, deși fapta nu s-a prescris.
Mai exact, Mircea Ciutac a îngropat un dosar de crimă cu autor necunoscut, respectiv uciderea, în urmă cu aproape 20 de ani, a unui tânăr băcăuan. Cadavrul individului poreclit „Versace” – un cunoscut al lumii interlope din Bacău, a fost găsit mutilat și ars pe un câmp de la marginea satului Berlescu, care aparține de orașul Ianca. Oamenii legii nu au reușit să afle nici până astăzi cine l-a omorât în stil mafiot pe bărbat.
Deși prin modificările aduse Codului Penal fusese înlăturată prescripția răspunderii penale pentru omor, procurorul Ciutac a semnat ordonanță de clasare a dosarul „Versace”. Înainte de momentul „martie 2012” – când a fost modificat Codul Penal, termenul de prescripție în dosarul „Versace” era de 15 ani.
Descoperind eroarea lui Ciutac, Marinela Coșniță, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, a dispus prin ordonanță, pe 5 august 2019, redeschiderea urmăririi penale în cazul uciderii băcăuanului. Patru zile mai târziu, și Tribunalul Brăila a infirmat ordonanța procurorului Ciutac.