stiri Braila – debraila.ro

Ministrul Transporturilor VINE la POD: „Prelungirea până în 2025, UN TERTIP al constructorului. Fiecare companie încearcă să-și maximizeze profitul, dar maximizarea trebuie făcută conform legii și contractului semnat”

Pe 3 octombrie, la orele prânzului, social-democratul Sorin Grindeanu se va afla pe șantierul podului suspendat de la Brăila. Este prima vizită a ministrului Transporturilor după ce constructorul WeBuild (n.r. nouă denumire a firmei Astaldi) a cerut prelungirea contractului.

Se pare că există șanse minime ca podul suspendat de la Brăila să fie inaugurat la sfârșitul acestui an. În ciuda promisiunilor publice făcute în timpul vizitelor demnitarilor pe șantier, WeBuild a transmis Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere un nou grafic – cu termen de finalizare în 2025, solicitare respinsă de beneficiarul mega-proiectului de infrastructură.

La sfârșitul săptămânii trecute, Grindeanu a anunțat faptul că va veni pe șantierul podului, vorbind despre „un compartament dual” și amintind de numeroasele declarații ale constructorului legate de finalizarea lucrărilor la sfârșitul anului 2022.

„Când discut de Brăila parcă vorbim de persoane cu dublă personalitate, de Jekyll și Hyde. Când mergem acolo – eu, directorul general al CNAIR sau primul-ministru, ne spun că până la sfârşitul anului e dat în folosinţă. Luaţi declaraţiile constructorilor, chiar şi imaginile. Apoi ne trimite hârtii. Una spun de fiecare dată când mergem acolo, apoi trimit hârtii în care ne spun că termină peste 3 ani. Am trimis o echipă să evaluăm, că deja… (…) Comporamentul ăsta dual, cel puțin, mă bulversează – una spui, după aia trimiți alte hârtii. N-aș vrea să trag concluzii înainte de a merge la fața locului”, a declarat ministrul.

Totodată, Sorin Grindeanu a subliniat faptul că orice încercare a unei companii de a-și maximiza profitul „trebuie să se facă conform legii, conform contractului semnat”.

„Fiecare companie încearcă să-și maximizeze profitul. Ăsta nu e un lucru contrar regulilor economiei de piață, doar că toată această maximizare trebuie să se facă conform legii, conform contractului semnat și chestiunilor asumate. Înscriu acea adresă într-un tertip pe care încearcă să-l facă această companie. (…) Lăsăţi-mă să trag concluziile când voi merge acolo. Dar e aşa, cel puţin ciudat. Am fost cred că de trei ori de când am preluat mandatul… Declaraţiile constructorului le ştiţi, au fost cu finalul anului. Hârtia cu 3 ani pare ciudată”, a concluzionat sursă citată.

Comentarii