stiri Braila – debraila.ro

Medicii de la Spitalul Judetean mai au de asteptat pana sa se mute in blocul de locuinte de pe Buzaului

Presedintele Consiliului Judetean, Francisk Iulian Chiriac, a anuntat, in cadrul unei conferinte de presa, ca cele 31 de apartamente pentru medici, construite de Agentia Nationala pentru Locuinte intr-unul dintre fostele camine ale Liceului de Chimie, vor fi gata abia in primavara, desi termenul final era noiembrie. Vina apartine constructorului, care, cel mai probabil, va fi penalizat.

„Apartamentele sunt foarte frumoase, cu 2 sau 3 camere si medicii se pot muta acolo, fiind si foarte aproape de spital. Lucrarile sunt in curs de desfasurare, e un program desfasurat prin ANL, iar la urma ele vor fi predate Consiliului Judetean. Am vrut sa discut cu directorul ANL si cu constructor, astfel incat sa urgentam lucrurile”, a spus Chiriac.

Seful judetului a mai precizat ca, pana la acest moment, sunt „vreo 6-8 medici” care au solicitat locuinta in blocul ANL: „Mi-as dori ca in momentul in care vor fi gata, sa avem o incarcare de 60-70% pe acele apartamente”.

Comentarii