Consilierul judetean Danut Lungu (PNL) sare in apararea sefului sau politic, dupa ce Alexandru Danaila, presedintele Organizatiei Judetene PNL, a fost catalogat de consilierul judetean Simona Draghincescu (PND) ca fiind „mahar PNL-ist, delator obscur si turnator mizer”. Lungu mentioneaza intr-un comunicat de presa ca atacurile lui Draghincescu la adresa PNL nu reprezinta decat o incercare „de a distrage atentia brailenilor de la adevarurile triste ale orasului, de la proasta administrare a aliantei PSD-PND-PMP, din care face parte”.
„Tinta preferata ramane fostul viceprimar Alexandru Danaila, noul presedinte ales al PNL Braila. E nemultumita doamna de activitatea lui si a altor liberali, desi viceprimarul Danaila s-a implicat in proiecte importante la Primaria Braila, desi era inconjurat de o armata de PSD-isti care decideau CE, CUM, CINE si iN CE FEL! (…) Asa cum ne-a obisnuit, doamna Draghincescu nu are limite si ataca PNL Braila pe tot felul de subiecte, de la neadevaruri despre alegerile interne, la informatii aiuritoare despre cum crede ea ca au votat unii sau altii dintre membri, tot felul de scenarii care-i trec prin minte, in incercarea de a distrage atentia brailenilor de la adevarurile triste ale orasului, de la proasta administrare a aliantei PSD-PND-PMP din care face parte. Cu siguranta, este deranjant ca Alexandru Danaila le vorbeste brailenilor despre noua caracatita pe care PSD o formeaza in institutiile publice. Este deranjant ca liderii PNL Braila critica guvernarea locala jalnica a aliantei conduse de PSD, guvernare la care este partasa si doamna Simona Draghincescu!”, arata sursa citata.
Lungu a mai precizat ca Simona Draghincescu ar trebui „sa-i critice pe cei care ar trebui sa ia decizii si nu le iau, sa isi asume dezastrul din administratia locala pe care o sustine si sa respecte promisiunile facute brailenilor in campania electorala”: „Ramane, insa, peste masura puterii de intelegere a unui om normal cum, doar pentru un post bine platit la stat, oferit de PSD pentru serviciile prestate in alegerile locale din 2016, dar si pentru actuala sustinere din Consiliul Local si Consiliul Judetean, cineva poate sa isi schimbe perceptia asupra unor principii dupa care pretinde ca se ghideaza in viata. Mai multa aducere aminte si mai putin circ nu strica nimanui, stimata doamna!”