Un conflict între adolescenți a fost oprit la timp de către jandarmi, înainte ca un elev de la Colegiul Național “Nicolae Bălcescu” să fie “intimidat” cu un cuțit cu lungimea totală de 43 de centimetri.
Incidentul s-a petrecut, marți, 4 aprilie, în jurul orei 14:00, la doi pași de liceu.
Ce li s-a părut suspect jandarmilor aflați în misiune de patrulare? Faptul că, la vederea echipajului, trei adolescenți s-au ascuns în spatele unui container metalic și deveniseră agitați.
Oamenii legii s-au dus direct la grupul de băieți, iar, în urma controlului corporal, asupra unuia dintre adolescenți a fost găsit un cuțit tip baionetă, cu lungimea totală de 43 de centimetri.
Adolescentul, în vârstă de 17 ani, care deținea cuțitul le-a povestit jandarmilor că aștepta un elev al Colegiului Național “Nicolae Bălcescu”, care trebuia să iasă de la cursuri din clipă în clipă, pentru a-l „intimida” cu arma alba deoarece, în urmă cu ceva timp, avusese loc un conflict între ei.
Jandarmii au întocmit actul de sesizare și au ridicat în vederea confiscării cuțitul, iar cercetările sunt continuate de polițiști.