stiri Braila – debraila.ro

Judecător: „Nu a scos maceta din husă în momentul loviturii. Este minor și nu are antecedente penale” | DE CE nu a fost arestat preventiv băiatul de 15 ani care a lovit cu o macetă peste față un alt minor, la intrare în Parcul Monument?

DEBRAILA.ro vă prezintă motivarea Judecătoriei Brăila în cazul minorului de 15 ani care, în urma unui conflict spontan, a lovit cu o macetă un alt minor, în vârstă de 17 ani, în zona feței, chiar la intrare în Parcul Monument. 

Incidentul violent s-a petrecut în seară zilei de 2 mai, iar agresorul a fost reținut a doua zi și, ulterior, prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, care a fost însă respinsă. Judecătorul a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu față de minor.

Victima de 17 ani a suferit leziuni care necesită 16-18 zile de îngrijiri medicale, fiind supus și unei intervenții chirurgicale.

Magistratul de la Judecătoria Brăila a respins propunerea procurorului că minorul să rămână în spatele gratiilor pentru cel puțin 30 de zile, precizând faptul că o astfel de măsură „nu este justificată și nici necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.

Practic, acesta a subliniat faptul că „au fost administrate majoritatea probelor, iar inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a declarat că regretă cele întâmplate”.

Unul dintre argumentele judecătorului ține și de modul în care agresorul a lovit victima, respectiv cu maceta aflată în husa de protecție, pe care nu a scos-o.

„Judecătorul de drepturi și libertăți constată că inculpatul este minor, în vârstă de 15 ani, nu are antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală, iar la săvârșirea faptei a folosit o macetă prevăzută cu o protecție, respectiv o husă, pe care acesta nu a îndepărtat-o în momentul loviturii. (…) Inculpatul a dat dovadă de o îndrăzneala infracțională și un comportament în contradicție cu normele de conduită socială, acționând într-un loc public, unde mai erau de față și alte persoane, astfel arătând o agresivitate sporită de natură a crea o stare de pericol și un sentiment de insecuritate în rândul cetățenilor”, a subliniat magistratul de la Judecătoria Brăila. 

Băiatul de 17 ani se afla împreună cu un grup de prieteni, iar cel de 15 ani a trecut pe lângă acesta și a scos maceta, lovindu-l în zona feței. Ar fi avut loc un conflict spontan legat de faptul că aceștia „s-ar fi ciocnit” la intrarea in parc.

Comentarii