stiri Braila – debraila.ro

Iohannis, la podul de la Brăila: „Felicit autoritățile locale (…) Să păstrați direcția bună pe care ați ales-o pentru atragerea de investiții și noi proiecte de succes!”

Președintele Klaus Iohannis a participat, joi, la ceremonia de inaugurare a podului suspendat de la Brăila, cel mai mare proiect de infrastructură din România ultimilor 30 de ani.

Șeful statului a deschis seria de discursuri, fiind urmat, la pupitrul amenajat pe malul tulcean, de Marcel Ciolacu – primul-ministru și președintele PSD, Nicolae Ciucă – președintele Senatului și președintele PNL, Adina Vălean – comisarul european pentru transporturi, reprezentanții guvernelor Japoniei și Italiei și Mihai Tudose, europarlamentar PSD și fost premier.

Iohannis a subliniat, încă de la începutul alocuțiunii, faptul că podul de la Brăila este „una dintre cele mai ambițioase inițiative de modernizare a infrastructurii de transport din România, realizată cu fonduri europene, cu expertiză internațională de referință și cu tehnologie de ultimă generație”.

„Avem o nouă dovadă, cât se poate de puternică, a faptului că și în România, dacă există voință și seriozitate, se pot duce la capăt proiecte majore de infrastructură. Mulțumiri speciale trebuie aduse și partenerilor japonezi și italieni pentru implicarea și profesionalismul de care au dat dovadă. În urmă cu doi ani, când s-a aniversat centenarul relațiilor bilaterale dintre Japonia și România, proiectul acestui pod a fost prezentat că exemplu concludent al colaborării dintre Japonia și Uniunea Europeană”, a declarat șeful statului.

Totodată, președintele a ținut să îi felicite pe „toți cei implicați în acest proiect de investiții pentru eforturile depuse și pentru rezultatul obținut”, dar și „autoritățile locale”, cărora le-a transmis și un mesaj de „încurajare”.

„Atragerea de investiții competitive, adaptate specificului de dezvoltare local, crearea de locuri de muncă mai multe și mai bine plătite sunt doar câteva avantaje de care, în situația de față, județele Tulcea și Brăila se vor bucura în perioada următoare, prin finalizarea acestui proiect. Felicit autoritățile locale pentru înțelegerea corectă a mizelor unei mai bune conectări a regiunii la rețeaua națională de transport rutier și vă încurajez să păstrați direcția bună pe care ați ales-o pentru atragerea de investiții și noi proiecte de succes, care să conecteze comunități și să sprijine afaceri”, a mai arătat Klaus Iohannis.

Comentarii