Școala Profesională „Anastase Simu” din comuna Cireșu, unde deputatul Alexandru Popa, președintele PNL Brăila, a filmat clipuri electorale în campania pentru alegerile locale, a fost decorată de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Comandor.
Iohannis a conferit ordinul, în toate cele patru grade, unui număr de 101 școli și licee din întreaga țară.
Potrivit legii, propunerile sunt făcute de ministrul Educației, care este Ligia Deca, membru PNL și fost consilier al lui Iohannis la Cotroceni.
În total, trei unități de învățământ din județul Brăila au primit Ordinul „Meritul pentru Învățământ”, respectiv Școala Profesională din comuna Cireșu, Școala Profesională din comuna Viziru și Colegiul Național „Ana Aslan” din municipiul Brăila.
Totuși, școala din comuna Cireșu, unde tatăl deputatului Popa este primar de mai multe mandate, a primit ordinul cu cel mai mare grad, respectiv „în grad de Comandor”, în timp ce Școala din Viziru – în grad de „Ofițer”, iar Colegiul „Ana Aslan” – în grad de „Cavaler”. Cel mai mare grad al Ordinului „Meritul pentru Învățământ” este „Mare Ofițer”, urmat de „Comandor”, „Ofițer” și „Cavaler”.
Școala folosită de Popa în campania electorală
Școala Profesională „Anastase Simu”, unde o firmă a familiei deputatului PNL are calitatea de partener, a fost, în urmă cu doar câteva luni – în campania electorală pentru alegerile locale – în centrul unui scandal public.
Atunci, deputatul Alexandru Popa, șeful PNL, care candida pentru fotoliul de președinte al Consiliului Județean, a filmat două clipuri electorale, cu sigla PNL, în incinta școlii și grădiniței din Cireșu (n.r. care funcționează sub umbrela Școlii Profesionale), fapt interzis de Legea Educației.
Mai mult decât atât, Popa, în calitate de candidat, se filmase, într-o sală de curs, alături de un cadru didactic, fosta sa învățătoare din clasa a IV-a. La acel moment, ca și acum, Inspectoratul Școlar Județean era condus de un membru PNL.
Situația a dus la declanșarea unei anchete la nivelul ISJ Brăila, anunț făcut pentru presa centrală – care preluase cazul semnalat de DEBRAILA.ro – chiar de către Cătălin Canciu, atunci inspector școlar general și candidat la Primăria Brăila.
Între timp, Canciu a fost schimbat de deputatul Popa din fruntea ISJ și înlocuit cu Cici Bolovan, președinta femeilor liberale și candidat pe locul 4 pe lista PNL Brăila pentru Camera Deputaților.
Ancheta ISJ privind clipurile electorale realizate ilegal în școala și grădinița din Cireșu nu a avut o concluzie care să ajungă și în spațiul public.
Președintele Klaus Iohannis a decorat și liceul la care a avut catedra blocată 27 de ani, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, dar și liceul la care predă Carmen Iohannis, mai exact Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, tot din Sibiu.